Cupa Corporatiilor – editia a VI-a

Adevăratul spirit de echipă şi fair-play se reflectă şi înafara orelor de program.

Pentru noi, acest lucru este re-confirmat în fiecare vară în cadrul competiţiei Cupa Corporaţiilor. Startul ediţiei din acest an a avut loc în 6 iunie 2017, cu 32 de echipe înscrise.

Încă din 2012, colegii pasionaţi de fotbal au făcut echipă, s-au antrenat şi s-au pregătit pentru unul dintre cele mai mari evenimente sportive din Cluj Napoca.

Anul acesta, la cea de-a şasea ediţie, echipa noastră a făcut parte din Grupa B, alături de EVW, Universitatea Babeş-Bolyai şi Endava. De la primele meciuri, jucătorii au marcat punct după punct, calificându-se în optimi.

În cadrul optimilor, echipa EuroGsm a întâlnit echipa e.on, în faţa căreia s-a remarcat cu scorul de 6 la 1, calificându-se în sferturile competiţiei.

În 21 iunie, cu determinare, colegii noştri au jucat împotriva echipei Lidl, marcând 6 goluri şi câştigând meciul cu scorul 6 la 4.

Semifinalele au reunit patru echipe, EuroGsm, Primăria Cluj Napoca, Softvision şi Consiliul Judeţean Cluj, jucătorii având parte de provocări şi simţind cât de aproape sunt de finală.

În urma rezultatelor, echipa noastră s-a calificat în finala mare a competiţiei, unde a întâlnit echipa Primăriei Cluj Napoca. În urma meciului, titlul de campioni a fost câştigat de către echipa Primăriei Cluj Napoca, iar noi am obţinut locul 2.

Unul dintre susţinătorii evenimentului, Pony Car Sharing, a pus la bătaie un premiu – un weekend cu o maşină electrică BMW i3. Fericitul câştigător al premiului a fost unul dintre membrii echipei noastre, Andrei Dascăl.

Felicitări şi vă susţinem în continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *