De ce au nevoie subalternii tai

Un manager bun este acela a cărui echipă îşi face bine munca, chiar şi atunci când el lipseşte de la serviciu.

Un manager priceput își conduce echipa spre succes pentru că are o strategie, a tradus-o într-un plan rational, oamenii din subordinea lui lucrează împreună mai bine decât competitorii lor direcți, știe să evite greșelile, iar scopul final și aportul fiecărui membru al echipei este clar și bine cunoscut.

Să fii rațional e complicat deoarece cu toţii avem sentimente, speranțe, aspirații, dorințe, idei fixe – care ne poartă spre a acționa impulsiv. Rațiunea presupune voință, exercițiu, un grad ridicat de obiectivitate. Abordarea rațională nu vine de la sine, trebuie învățată teoretic și apoi practicată cu consecvenţă.

În linii mari, fie alegem impulsivitatea, fie stăm să gândim lucrurile înainte de a acţiona.

Este dificil, ca şi lider mereu convins că ai dreptate, să constaţi că realitatea își vede de treaba ei, fără să se împiedice de ce crezi, speri sau îţi doreşti. Este mai uşor să atribui insuccesele repetate sorții, divinității, ghinionului. A te privi autocritic reclamă voinţă.

Șeful care gândește și acționează rational poate să gestioneze ambiguitatea, incertitudinea, să construiască echipe funcționale, să-și motiveze colegii în orice situație, să treacă peste crize.

Îl recunoști imediat după următoarele:

  • Își anunţă subalternii ce planuri are pentru echipă… atât cât este necesar ca să fie înțeles corect de cei cu care lucrează. Spune ce vrea, descrie precis cum arată succesul și stabilește de la început cum va fi măsurat el. Dacă rezultatele sau comportamentele sunt sub așteptări, nu bagă gunoiul sub preș, ci caută cele mai fericite soluții. Nu subestimează capacitatea de înțelegere sau de reacție a echipei. Este permanent printre oameni, le povestește despre strategie, cultură, așteptări de performanță Nu ascunde informații utile sub pretextul unei confidențialități prost înțelese.
  • Își dă silinţa să nu fie subiectiv – folosind, în funcție de preocupările cu care se confruntă, cele mai potrivite metode de analiză. Înainte să acționeze, evaluează situația, stabilește prioritățile ca să aloce resursele acolo unde merită. Când are de-a face cu o problemă caută cauza, nu vinovatul. Alege mereu calea care echilibrează cel mai bine restricțiile și beneficiile. Scrutează viitorul și după oportunități, nu numai după riscuri. Are pregătite scenarii alternative când lucrurile merg mai bine sau mai rău decât a prognozat. Nu intră în panică niciodată şi nu-și petrece 90% din timp stingând focurile apărute din senin.
  • Ia in calcul lucruri concrete, nu doar presupuneri, percepții, opinii. Pune întrebări eficiente, strânge date relevante pe care le clarifică ori de câte ori este nevoie. Își cunoaște intențiile, își urmărește consecvent scopul pe care nu-l modifică la nesfârşit. Se asigură că a stat de vorbă cu cele mai potrivite surse de informație.
  • Folosește un limbaj adecvat pentru a fi înțeles cu exactitate de către partenerul de conversație. Știe precis ce și când trebuie transmis astfel încât eficacitatea, motivarea, implicarea să fie maxime. Nu pasează vina insuccesului. Ascultă atent, își respectă și prețuiește interlocutorul. Strânge echipa ori de câte ori e cazul să-i transmită mesajele importante în timp real.
  • Preţuieşte performanța reală. Știe să stabilească obiective realizabile, simplu de înțeles și de urmărit. Creează mediul necesar obținerii rezultatelor excepționale, dă periodic semnale că  performanța este dorită și încurajată. Nu are favoriți sau antipatici.

Dacă tu vrei să fii un manager (mai) rational e bine să știi că tehnicile, conceptele, practicile gândirii raționale se pot învăța. Procesul de învățare e mai rapid dacă-ți păstrezi mintea deschisă și poți să-ți controlezi reflexele.

Iar dorinţa de a reduce drastic din subiectivismul tău nu înseamnă că te transformi peste noapte un roboţel lipsit de sentimente. Aceasta înseamnă doar că devii capabil să-ţi dai seama mai rapid de ce au nevoie colegii tăi din departament, că ai aflat ce ai de făcut astfel încât să mergeţi spre performanţă.

Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica GDPR