Promisiunea EuroGsm

O junglă nu vine cu o hartă. O junglă crește în fiecare an, exponențial. Apar noi generații și le înlocuiesc rapid pe cele vechi. Evoluția își face bine treaba, la fel și selecția naturală.

Ca să te descurci într-o junglă, ia-te după cel care o cunoaște cel mai bine. Noi batem cărările junglei tehnologice de mai bine de 17 ani, pe când era doar un tufăriș.

Ca și jungla, tehnologia crește în salturi an de an, dacă nu chiar de la o lună la alta, propulsând noi generații de gadgeturi, din ce în ce mai evoluate, din ce în ce mai greu de urmărit. Legile tehnologiei nu sunt nici ele departe de legile junglei; supraviețuiește cel ce se adaptează cel mai rapid.

Nu numai că am supravietuit, dar ne-am extins de la 1 la 79 de orase, de la 1 la 112 magazine. Suntem cel mai mare dealer Orange Romania și poți fi sigur că suntem în stare să “îmblânzim” pentru tine jungla tehnologiei și a prețurilor. Îți arătăm scurtăturile, locurile periculoase, „domesticim” speciile noi care apar și ți le oferim, cu tot cu instrucțiuni, la cele mai bune prețuri.

Nu suntem, dar facem istorie

În 1997, am făcut primul pas în jungla tehnologiei. În vitrina primului magazin erau expuse 3-4 telefoane gigant, dintr-o specie de-acum demult uitată.

De atunci au evoluat nu numai telefoanele mobile, accesoriile sau piața. Mai mici, mai puternice, mai frumoase, mai suprinzătoare, mai ușor de găsit și de folosit, noile specii de gadgeturi sunt acum prezentate în vitrine și magazine mai customer-friendly, mai primitoare, mai „conectate”, și ele.

Iar noi am facut, la rândul nostru, mai multe salturi și am depășit destule limite, conștienți că ori creștem în ritmul alert al tehnologiei, ori devenim istorie. Noi am ales să creștem.

Urmează-ne!

EuroGsm este ghidul pe care ți-l dorești alături când intri în jungla tehnologiei. Îi știm toate frumusețile, dar și toate capcanele. Îi cunoaștem bine gadgeturile și îți spunem totul despre ele. Te ajutăm să le obții la un preț corect, îți dezvăluim secretele lor pentru a le folosi la maximum și îți suntem alături când îți fac probleme.

Promisiunea EuroGsm

Ce ne definește? Transparența. Știm multe despre telecom și vrem să știi și tu.

Ce ne reprezintă? Obiectivitatea. Îți dăm toate datele și tu alegi ce ai nevoie.

Cum putem să te ajutăm? Vino și spune-ne!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica GDPR